Pierdut în rai si obosit
De infinit si viata lunga
Un înger alb nedumerit
Spre absolut înalta o ruga.
Cuvintele sunt cristaline
Rostite în apus de vreme
În ceruri ele par istorii
Iar pe pamînt devin istorii.
Destul el a urît pacatul
Negând tot ce pamîntul naste
O floare galbena ce piere
Sau turma de pe deal ce paste.
Sedus de linistea padurii
Si vocea ploii care cade
Cu ochii larg deschisi viseaza
Placeri lumesti si libertate.
Ca în sfârsit sa îl adoarma
Îngerul rece, hid al mortii
Când viata-ti este mult mai draga
Cînd te înconjoara stranepotii.
Dar nimeni nu aude ruga
Nici Dumnezeu si nici pamîntul
Poate nu stie sa se roage
Sau poate l-a tradat cuvîntul.
-ro_blue.png)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu